Când am început să scriu acest articol, eu nu am ştiut cu ce el se va sfârşi.
Am pornit de la vizita cancelarul german, Angela Merkel, în Republica Moldova. Că
doar de asta se vorbeşte în ultimul timp. Urmărind ultimele ştiri, scriind cât-un
cuvânt, iar când am ajuns la concluzia finală, am rămas cu gura casca. Sper că
nu e aşa cum reiese din cele ce urmează. Dar e posibil.
Angela Merkel – federalizarea - sfârşit
Pe 22 august cancelarul german,
Angela Merkel, urmează se efectueze o vizită în Republica Moldova, în cadrul
căreia se va întâlni cu premierul Vlad Filat, peste doar două săptămâni, în perioada 10 - 11 septembrie, Vlad
Filat va
întreprinde, o vizită la Moscova, la invitaţia omologului său rus Dmitri
Medvedev. E doar, o coincidenţă? Nu cred.
Tot ce e posibil că s-au început să
se facă paşi reali, în privinţa federalizării Republicii Moldova?. Reamintesc că,
la sfârşitul ultimei sale întrevederi cu Medvedev, atunci încă Preşedintele
Federaţiei Ruse, Angela Merkel a menţionat că în lista subiectelor
internaţionale problema transnistreană, sa discutat în primul rând, apoi au
urmat cooperarea Rusia-UE, situaţia în Orientul Mijlociu, etc..
În cazul că, se reuşeşte
federalizarea Republicii Moldova, cine are de câştigat? Rusia? Da. Visul lui
Putin e crearea Uniunii Euro-asiatice, formate în majoritatea sa din fostele
republici sovietice, ai cărui membru potenţial poate fi Republica Moldova. Din
momentul federalizării, Rusia va putea controla integral orice decizie luată de
Republica Moldova. Mai bine zis, că Rusia va decide în loc de Republica
Moldova. Fiindcă în parlamentul din Chişinău, vor veni şi reprezentaţii de la
Tiraspol, care se vor alătura dodonilor, voroninilor şi altor „patrioţi
moldoveni”, cu care vor forma majoritatea.
Ce câştigă Germania? Ea este
membru UE, presupunem că NATO, îşi doreşte linişte în zona apropiată de hotarul
UE, şi că din momentul federalizării, Rusia îşi va retrage armata de pe
teritoriul ocupat, ceea în ce eu nu
cred, cel mai probabil, că Republica Moldova a fost doar o „monedă de schimb”, căci
Rusia, ultimul timp a făcut unele concesii în relaţie cu NATO şi UE.
Ce câştigă Republica Moldova?
Nimic! Haideţi să privim în viitor. În cazul reuşirii acestui plan diabolic, vor
fi, două uniuni, Uniunea Europeană şi Uniunea Euro-asiatică, cu armatele sale
la doar doi paşi, una de alta, şi între care vor fi permanent conflicte, mai
mici, mai mari, dar toate pe teritoriul celor două state româneşti. În aceasta
situaţie, care popor va avea de suferit mai mult de toate? Practic doar noi,
românii. Şi nici nu-mi doresc să-mi închipui, ce se va întâmpla în caz de
război. Poporul nostru va dispărea.
Sper că sunt şi alte căi de
rezolvare a problemei transnistrene, iar vizita dnei Merkel nu va avea urmări
atât de grave. Dă Doamne, să nu am eu dreptate.
Oleg Gherman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu