Eu nu am nimic
împotrivă reprezentanţilor minorităţilor naţionale, ce locuiesc pe pământul nostru,
atunci cand aceşti reprezentanţi îmi învaţălimba, îmi stimează cultura şi
tradiţiile, aratându-şi dorinţa de integrare în societate. Dar am cu totul altă
atitudine faţă de cei, ce îmi vin cu condiţiile sale. Dar nu ăştea sunt cei mai
pereculoşi. Se găsesc o clae de lepădături, ce toarnă apa pe moara viniticilor.
Uite că şi acum se găsesc unii, fără rădăcini, ce susţin deschis ilegalităţile
unui refugiat.
Vreau să-i
amintesc nesimţitului Mihail ANIMAL (of, Formuzal), că poporul condus (dus în
eroare, adică în Uniunea vamală), de dumnealui s-a refugiat pe pământul nostru din Bulgaria, aflat atunci în Imperiul
Otoman. Noi, i-am primit, i-am dat aceleaşi drepturi, iar după 1994 (apropo, propun
ca toţi cei ce au votat (dat) autonomia Gagauziei, să fie judecaţi ca trădători.
Chiar şi executaţi, căci meretă), chiar mai multe decât au baştinaşii, ce mai
doresc? Li se pare că 3,85% din totalul
populației Republicii Moldova, au un oarecare drept moral, să
hotărască viitorul acestei ţări? Nu! Au un oarecare drept să ne spună în ce
limbă vorbim noi? Nu! Vreau să mai amintesc, că în afară de “justiţia
pământească”, există Judicata de Apoi.
Nu ma miră declaraţiile
lui Formuzal, fiindcă el îndeplineşte comanda lui Volodea cel Rus, nu ma miră declaraţiile comuniştilor, din aceeaşi
cauză. Ma miră comportamentul gagauţilor de rând. Atunci când şi Turcia, ţară
ce le acordă un ajutor, prin diferite proiecte, simţitor pentru toţi ei, nu
doar pentru conducători cum fac ruşii, declară că nu vor susţine nici o mişcare
separatistă, ei tot îl susţin pe Formuzal cu prostiile lui. Dar şi mai mult ma
miră comportamentul majorităţii naţionale. Tacere.
Neamul nostru
este cunoscut în toată lumea, ca un neam primitor (un alt exemplu armata 14,
aflată şi ea în “ospeţie”), dar uneori cam se satură de oaspeţi obraznici. Nu vreau
să instig ură naţională, căci din cauza unora, nu ar trebui să sufere toţi.
http://ogpn.blogspot.com/2012/08/am-primit-pe-acest-pamant.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu