Doar sper

 La ce mă aştept în anul 2014? Sincer, la nimic bun. La bun doar sper. Din alt punct de vedere, anul 2014, oricum va fi mai bun, decât cel precedent. Un an mai rău, cel puţin pentru mine, e greu de închipuit, chiar mai mult, nu aşi dori duşmanului să treacă prin cele trecute de mine. Las la o parte tot ce e legat de persoana mea, acestea sunt doar ale mele personale, şi să încerc să vorbesc despre cele legate de întreagă naţiune la general, iar în special de basarabeni.

   Primul lucru ce îmi aduc aminte, e foarte trist. Moartea lui Dumitru Matcovschi. Moartea celui, care pentru mine, a fost cel mai mare poet basarabean, un adevarat luptător al neamului românes, cel care a luptat nu doar cu cuvântul, ci chiar şi-a jertvit sănătatea pentru acest popor. Pentru poporul, care l-a răsplătit cu neagra sa indiferenţă. Mai există oare vre-un alt popor, care atât de mult să-şi nege propriile valori? Nu cred. Întrebaţi pe majoritatea basarabenelor, pe care poeţi basarabeni ei cunosc. O parte buna vor răspunde că nu cunosc nici unul (unii de acea ca unii îi împart în „moldoveneşti” şi români, iar alţii chiar nici nu cunosc), iar majoritatea îl va numi doar pe Vieru. De ce Vieru e mai cunoscut ca alţii? De aceea că a murit în ajunul campaniei electorale din 2009, atunci, şi opoziţia (guvernarea de azi), şi guvernatea (opoziţia de azi), nu au putut trece pe lângă posibilitatea de-aşi promova imaginea, folosind chiar şi acest trist evinement. Să nu credeţi că vreau să vorbesc de rău de Vieru. În nici un caz. Pentru mine poeţii, în primul rând sunt poeţi, şi îi apreciez după acest criteriu, nu după criteriul vieţei lor personale sau viziunilor despre trecut, prezent şi viitor, care nu întotdeauna corespund cu cele scrise în trecut. De aceea îi stimez şi pe Matcovschi, şi pe Vieru, şi Păunescu, şi pe Dabija, Hadîrcă sau Matei. E greu să fii poet de la Dumnezeu şi să nu greşeşti, să rămâi Om. Matcovschi a fost şi poet, şi a rămas Om.  Petre Ţuţea spunea că un om de dreapta, e un român absolut. Dumitru Matcovschi a fost om de dreapta.

   Aş vrea să ma opresc la chestiunea necunoaşterei sau mai bine spus limitării poporului nostru. Din domnitori, majoritatea îl cunoaşte doar pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, şi pe el mai mult din poveştele lui Vladimir Nicolaevici. Din poeţi, am spus de Vieru, ei şi poate că de Mihai Eminescu au auzit. E interesant că pentru cei cu şcoala sovetică, şi Ştefan cel Mare, şi Eminescu, au fost de „naţie moldovenească”. Am impresia că ţara noastră nu are nevoie de intelectualitate.  

   Pe mulţi i-a mirat cele întâmplate la BAC. Pe mine nu. Voi fi scurt. Pentru mine e parodoxal că într-o ţară, în care numărul oamenelor cu studii superioare pe cap de locuitor se  află între primele ţări în lume, practic nu există profesionişti, iar mulţi din cei ce deţin diploma de studii superioare, nu sunt în stare să-şi scrie corect numele. Din ce cauză se întâmplă unile ca asta? După răspunsul la această întrebare vor aparea altele, după care altele. De aceea dau un şir de răspunsuri: Lipsa pedagogilor calitativi – Corupţia – Salarii mici – Guvernarea.

   Totuşi în 2013, a fost cel puţin un eveniment bun – Hotărârea Curtii Constituţionale cu privire la denumirea limbii de stat. Hotărârea, care chiar dacă a stârnit o mulţime de polemici, este definitivă. Păcat că am avut nevoie de tocmai de 19 ani, pentru repararea acestei nedreptăţi juridice, căci mulţi din acei care au luptat pentru limbă au trecut în lumea celor drepţi.

   De am spus că nu mă aştept la nimic bun, ci doar sper?  De aceea, că în ţara paradoxelor, în care, cea mai scârbă meserie se consideră la poliţie, iar cei în vârstă sunt consideraţi marazmatici, o parte bună din locuitori, votează un partid condus de un poliţist pensionar.

Pe curând. Numai bune!