Marşul Unirii?

   16 septembrie 2012, Republica Moldova, oraşul Chişinău. Deşi sa încercat zădărnicirea desfăşurării „Marşului Unirii”, schimbarea marşrutului, sperietoare în sursele mas-media, sute de oameni au fost opriţi la intrarea în Chişinău, cordoane de poliţie, manifestaţia a avut loc.

   În preajma Academiei de Ştiinţă al Republicii Moldova sau adunat între 2000-2500 de persoane, iar cu tot cu poliţişti, e posibil că a atins numărul de 10 mii de participanţi, declaraţi de către organizatori. Deşi manifestaţia a avut nume de „Marşul Unirii”, fiecare grupuleţ, partiduţ, asociaţie a avut scopul său meschin, de aş promova propria imagine. Chiar şi idilul capitalei, a găsit în programul său de lucru (distrugerea drumurilor, împuţirea Chişinăului, închiderea bisericilor, etc.) 2-3 minute pentru a se arăta printre manifestanţi. În discursurile sale toţi vorbitorii foloseau doar cuvinte: „eu, noi, am făcut, o să fac, etc.” Oameni de artă, politicienii deja practic uitaţi, şi ei vorbeau doar de rolul său important în istorie. Spunând  cuvântul „Unire”, nimeni nu sa referit la „unire unioniştilor”, un lucru anormal. De fapt deja m-am deprins că la noi la basarabeni, fiecare se crede mai presus de oricine.

    Cântece, scandări patriotice, uneori scandări absurde, de parcă sărind în sus vom produce Unirea, nimic din toate acestea nu au lipsit nici de data asta. Nu a lipsit nici Mihail Garbuz, care nu a fost în stare să adune nici o sută de oameni la propria acţiune, însoţit încă de patru persoane, pentru câteva clipe sa arătat în faţa participanţilor la marş, fiind sigur că poliţia va interveni şi el va rămânea nevătămat, pentru aş putea în continuare să fie folosit (în toate sensurile al cuvântului) de către plătitorii săi moscoviţi. În rest marşul a decurs paşnic fără violenţe, aş putea spune chiar vesel.

   Un lucru care m-a dezamăgit foarte mult a fost acela că unii din organizatori, pentru Unirea cu România, foloseau argumente de tip că în România sunt pensii şi salarii cu mult mai mari decât în Republica Moldova (eu nu neg acest fapt), că unindu-ne vom întra în Uniunea Europeană (în Europa prin România), de parcă noi, românii basarabeni, suntem nişte curve, ce sunt gata să se vândă pentru o bucată de pâine. Personal am participat la acest marş din motiv că ştiu cine sunt şi sunt mândru de ceea ce sunt. Nu vreau Unirea doar pentru o viaţă mai comodă umplută cu belşugurile pământeşti, îmi doresc reîntregirea Ţării, pentru că e dreptul nostru istoric, ca toţi românii să trăiască într-un singur stat.

   Aşi menţiona prestaţia Mişcării Naţional – Creştine Noua Dreaptă şi a Partidului Naţional Român, singurii participanţi care şi-au păstrat rândurile şi nu sau dizolvat prin mulţime, singurii ce au cântat şi au scandat în unison, ceea ce dă dovadă de o disciplină,… şi singurii, reprezentanţii cărora nu au luat cuvântul, preferând ca pentru ei să vorbească faptele.

   Unire! Unire! Unire! Unire, pentru reîntregire!

   Oleg Gherman