Hai la Europa! Sau racul, broasca, ştiuca.

   Pe 28-29 noiembrie la Vilnius va fi Summit-ul Parteneriatului Estic. Duminică, 3 noiembrie, coaliţia de guvernare a început pregătirile pentru acest summit, anunţînd  chiar Marea Adunare Naţională. Participanţii au fost adunaţi iar au fost adunaţi pe liste de partide întocmite la locurile de muncă, dar nu asta ma mirat cel mai mult, ci că preşedintele Republicii Moldova a aşteptat să fie invitat (sic!). M-a mai mirat comportamentul euroliberalului Ghimpu cu nepoţelul său. Eu când vreau să săp o fântână într-o comunitate, nu ma interesează cu cine o săp, deoarece ea va fi de folos întregii comunităţi, inclusiv îmi va fi de folos şi mie, dar cel mai european primar, şi nu doar el, a hotărât altfel. Aşa suntem noi, dacă cineva face un lucru bun, dar nu e făcut de mine, atunci e un lucru rău. Cum vrem noi să facem ceva de folos acesteui biet meleag, dacă fiecare vom trage doar la sine? La această întrebare ne vom mai întoarce, iar acum să vă povestesc cum am văzut eu această zi.

  Personal pentru mine, sau Uniunea Europeană, sau Uniunea Euroasiatică nu e altceva decât un nou URSS, în care glasul nostru nici nu se va auzi. Dar realitatea zilei de azi ne pune să alegem între două rele unul mai puţin rău, însă nici nu asta m-a făcut să lăs toate pe care le am pe cap şi vin în Piaţa Marii Adunării Naţionale, mie îmi pasă de ţara mea şi nu comuniştii decid unde e locul nostru. Nu Europa ma atrage, ci un nivel de trai european. Unii spun că avem o altă mentalitate, dar nu spun din cauza cui şi nici nu doresc să se schimbe mulţumindu-se de rolul „bâdlei”, eu nu fac parte din ei.

   Dimineaţa am venit la sediul unui partid (nui spun denumirea pentru a nui face publicitate, macar că printre membrii lui sunt oameni oneşti cu priviri asemănătoare cu ale mele), unde m-am urcat în autocar şi am plecat spre Chişinău. Nu înţeleg de ce toţi au fost adunaţi pe la „casele lor” (fiecare partid la sediul său), exact aceiaşi am văzut pe drum toate partidele îşi adunau transporturile în coloane proprii, ba mai mult ca atât fiecare sau adunat pe la ministerele sale, de unde au plecat în coloane diferite înspre centrul Chişinăului. La fel se deosebeau şi discursurile liderilor coaliţiei, toţi doresc calea înspre Europa, dar fiecare pe cărările sale.

   Deci, întorcându-mă la cele spuse mai sus, cum vrem să facem ceva împreună, dacă fiecare trage la propriu buzunar. Ar trebui să ne uităm mai puţin la viziunile politice şi să ne gândim cum să facem ca ţara noastră să fie mândră de fiii săi.